Povești

București: Muzeul Național de Istorie a României

Depozitar al celor mai valoroase obiecte ale patrimoniului istoric

Inaugurat în anul 1972, Muzeul Național de Istorie a României este o instituție reprezentativă pentru cultura românească, depozitar al celor mai valoroase obiecte ale patrimoniului istoric. Situat în Centrul Vechi al Bucureștiului, într-o clădire de patrimoniu – fostul Palat al Poștelor, construit în perioada 1894–1899, muzeul adăpostește trei expoziții permanente (Tezaur Istoric, Lapidarium și Copia Columnei lui Traian), precum și expoziții temporare, în Holul Central.

 

În sala Tezaurului Istoric sunt expuse peste 3 000 de piese de mare valoare, realizate din metale și pietre prețioase, aparținând unor civilizații care au existat de-a lungul timpului pe teritoriul actual al țării noastre sau ilustrând evenimente și personalități istorice din vremurile trecute, printre care se numără Coiful de la Coțofenești, Coroana Reginei Maria sau Tezaurul de la Pietroasa (Cloșca cu puii de aur).

 

Secția Lapidarium cuprinde monumente grecești, romane și medievale, cel mai reprezentativ fiind copia Columnei lui Traian, realizată la scara 1:1 după originalul aflat la Roma. Monumentul este o istorie în piatră a războaielor dacice ale lui Traian, purtate între anii 101 – 102 și 105 – 106 p.Chr. Sunt prezentate 2.500 de figuri pe o friză desfășurată pe o lungime de circa 200 m, grupate în 155 de scene.

 

Soclul Columnei a adăpostit urna cu cenușă a împăratului Traian și a împărătesei Plotina. Muzeul dispune de două platforme mobile, una la intrarea în clădire și alta pentru a coborî la nivelul inferior al Lapidariumului. Spațiile sunt dotate cu bănci pentru odihnă, lumina este atât naturală (Lapidarium) cât și artificială (Tezaur), iar atmosfera este plăcută și relaxantă.

  • All Posts
  • Uncategorized

Descarcă aplicațiile Audara

disponibile pentru utilizatorii înregistrați

©2023 Audara.eu